According to the International Coaching Federation (ICF), coaching supervision is a collaborative, reflective practice that supports the ongoing development of coaches and the quality of their work with clients.

În munca mea de coaching internațional, am observat constant un lucru: înainte să vorbească datele, vorbește atmosfera din cameră. Nu neapărat zgomotos sau spectaculos, ci prin detalii aparent mici...

Suntem coachi, așadar avem încredere in coaching și în ceea ce poate genera. Până la capăt, avem încredere în noi. Întâlnim deseori tema succesului în relaționarea cu clienții noștri.

Profesia de coach este cea care m-a învățat cea mai profundă și conștientă lecție despre parteneriat. M-am întâlnit cu acest concept în multe organizații și în viața personală, însă nu „m-a atins” până am început să conștientizez ce fel de partener eram eu.

Supervizarea nu este despre a găsi răspunsuri rapide, ci despre a crea un spațiu în care coach-ul își poate privi propria practică cu mai multă claritate.

În actualul context al coaching-ului profesional, competenţele tehnice şi structurarea procesului rămân fundamentale. Însă ceea ce face diferenţa între un bun coach şi un coach excelent este adesea capacitatea de a naviga lumea emoţiilor...

Pentru cei care se gândesc să pornească pe drumul pregătirii și devenirii în aria de Team Coaching, câteva considerații despre o relație esențială în acest proces chiar dacă, în team coaching, clientul nostru este echipa în ansamblul ei.

Trăim într-o lume pe care experții o definesc acum ca fiind BANI: Brittle (fragilă), Anxious (anxioasă), Non-linear (non-liniară) și Incomprehensible (de neînțeles).

Există drumuri care schimbă totul. Yellowstone a fost unul dintre ele. Nu doar pentru parc, ci pentru întreg ecosistemul.

În practica mea am descoperit că supervizarea nu este doar un „checkbox” în drum spre acreditare, ci un spațiu de reflecție și susținere care aduce valoare reală, atât mie, cât și clienților mei.