Modelul competențelor de coaching structurat de ICF, poziționează “Cultivarea învățării și a creșterii” ca fiind arie fundamentală oricărui proces de coaching profesionist. Această competență cere coach-ului să fie un facilitator conștient al procesului prin care clientul își extinde perspectiva, aplică lecțiile învățate și integrează schimbarea în identitatea sa. Una dintre lecțiile pe care am învățat-o în aproape 20 de ani de practică de coaching este că modul în care eu înțeleg învățarea determină calitatea schimbării pe care o susțin în relația cu clientul individual sau colectiv. Altfel spus: coaching-ul nu este doar o conversație, este un cadru intențional de învățare și schimbare profundă.
În practică, am învățat că procesul de coaching are nevoie de un ciclu al învățării și schimbării, ce cuprinde 3 dimensiuni interconectate: descoperire, aplicare, integrare. Aceste dimensiuni sunt posibile atunci când filozofia mea de coaching și de învățare este clară, iar comportamentul meu ca și coach este aliniat cu filozofia.
În practică, am învățat că este util să mă uit și la mine, nu doar la client. Credințele mele sunt o forță invizibilă care modeleaază ceea ce este posibil în relația de coaching, modelează învățarea și schimbarea. Competențele de coaching invită coach-ul să „fie în parteneriat cu clientul pentru a transforma conștientizarea în acțiune”, însă acest lucru nu poate fi făcut mecanic. În spatele întrebărilor, al tăcerii și al fiecărei invitații la explorare, se află o credință, un model mental, o teorie a învățării pe care coach-ul o presupune adevărată. Credințele noastre amprentează stilul personal de coaching. Anumite credințe îl conduc pe coach spre o abordare orientată către comportament, altele îl așază într-un spațiu de reflecție asupra sensului, soluției, sau, într-o explorare a sistemului, a contextului social și a puterii care modelează experiența clientului. Diversitatea este parte din natura umană, însă atunci când coach-ul nu este conștient de propriile sale presupuneri, modele mentale, credințe, teorii despre învățare și schimbare, coach-ul poate ajunge să limiteze potențialul clientului individual sau colectiv. Iar scopul procesului de coaching se află la polul opus – maximizarea potențialului clientului.
Ciclul de învățare și schimbare (descoperire, aplicare și integrare) nu este liniar, un pas vine după celălalt, ci este viu, interconectat. În conversația de coaching clientul conștientizează, (re)descoperă insight-uri relevante – coach-ul facilitează un spațiu în care provocarea, explorarea, experimentarea sunt posibile. Acompanierea coach-ului este util să fie din curiozitate, fără judecată, prezență, ascultare. Insight-ul devine învățare doar atunci când este aplicat. Coach-ul transformă conversația într-un laborator de experimentare, invitând clientul să testeze comportamente noi și să creeze schimbări observabile. Parteneriatul cu clientul ne invită să abordăm aplicarea ca fiind o co-creație, nu o prescripție. Integrarea este etapa în care învățarea devine identitate. Clientul începe să practice comportamente noi în mod autonom, și-a asumat schimbarea și o poate integra în modul său de a fi. Poate fi ca un „punct fără întoarcere” — momentul în care ceea ce ai învățat nu mai poate fi „dezvățat”. În practica mea de coaching, la început, abordam coachingul ca fiind un instrument pentru rezolvarea problemelor clientului. Mentalitatea din care eu trăiam și acționam era de rezolvator de probleme. Lecția învățată de mine, pe teren cu clienții, este cea a transformării – coaching-ul cultivă o creștere sustenabilă, nu doar rezolvă probleme punctuale. Și transformarea este ceva ce nu mai pot dezvăța.
Dincolo de tehnică, de competențele de bază, coaching-ul este un parteneriat și o invitație. Invitația reflectă credința, modelul mental, teoria de învățare a coach-ului.
Lărgesc perspectiva și aduc amprenta pe care teoriile practicate ale învățării o au asupra noastră. Teoriile învățării explică procesul de dobândire a cunoștințelor, comportamentelor și abilităților – sunt modele pe care le-am integrat și consolidat preponderent în sistemul de învățământ, poate, implicit. Aceste teorii modelează metodele pedagogice și instruirea în spațiul public, în învățământ și, poate în viețile noastre. Un coach care crede că „oamenii învață prin acțiune” va invita la schimbare diferit față de un coach care crede că „oamenii învață prin reflecție sau prin relație”.
Folosesc câteva exemple pe care le-am observat în practica mea de coaching și mentoring. Poate credința noastră este că schimbarea și învățarea trebuie să fie concrete, centrate pe acțiuni, măsurare și rezultate. Invitația coach-ului este la schimbare comportamentală:„ce vei face diferit?” Din practica mea, am observat că este o abordare utilă pentru performanță, dar poate ignora complexitatea interioară a clientului. Sau, poate, credința noastră este că: gândurile creează realitatea. Coach-ul explorează credințele, emoțiile și modul în care clientul dă sens situației. Întrebările invită la înțelegerea propriilor gânduri: „cum interpretezi ceea ce se întâmplă?” Poate credem că schimbarea și învățarea apar în relație, accentul coach-ului fiind pe relație și sensul construit împreună. Coach-ul este un partener în dialogul de coaching iar invitația este la a co-crea împreună în proces:„ce descoperi despre tine aici?” Poate credem că învățarea și schimbarea sunt condiționate de structurile vizibile și invizibile din contextul în care clientul se află. Coach-ul încurajează clientul să observe forțele culturale, organizaționale, istorice, politice care îi modelează experiența. Invitația este la conștientizarea contextului larg, la a vedea întregul și părțile interconectate: „ce norme sau structuri îți limitează alegerile?”
O competență care mă provoacă și mă invită la atenție este: manifestarea unei mentalități de coaching. Mai concret, nu doar să acompaniem clientul să învețe, ci să devenim învățarea. Ciclul de învățare descoperire, aplicare și integrare este valid în ambele sensuri ale relației de coaching.
Despre autor
Rodica OBANCEA, MCC
– are peste 24 de ani de experiență în educație și dezvoltare organizațională. Activează ca și coach profesionist din 2007 și dezvoltă parteneriate de coaching cu lideri și echipe de leadership din industrii și organizații diverse, în Romania și international. De-a lungul călătoriei de coach profesionist, pentru Rodica, coachingul a devenit un stil de leadership și de business, și a creat proiecte, echipe și companii ce au această înțelegere la bază. Este pasionată de antreprenoriat și de a crea parteneriate, echipe, comunități ca spații de încredere și impact pozitiv în lume. Crede că ne putem antrena curajul de a fi și a face ceea ce ne dorim cu adevărat, onorand potențialul nostru uman cel mai înalt.
Punctele de vedere și opiniile exprimate în articolele invitaților, prezentate pe acest blog, aparțin autorului și nu reflectă neapărat opiniile și punctele de vedere ale Federației Internaționale de Coaching (ICF). Publicarea unui articol aparținând unui invitat pe blogul ICF Romania nu echivalează cu aprobarea sau susținerea din partea ICF Romania a produselor sau serviciilor furnizate de autor.
Cei care doresc să afle mai multe despre autor sau să îl contacteze sunt invitați să o facă prin intermediul retelelor sociale, a paginilor personale sau profesionale din social media sau pe site-urile profesionale ale acestora.