Supervizarea nu este despre a găsi răspunsuri rapide, ci despre a crea un spațiu în care coach-ul își poate privi propria practică cu mai multă claritate.
Ce s-a întâmplat? De ce s-a întâmplat? Ce spune asta despre mine? În jurul acestor trei întrebări se construiește o mare parte din învățarea profesională.
Supervizarea sprijină acest proces natural de conștientizare, ghidând coach-ul prin trei niveluri de reflecție asupra practicii: reflecția, reflecția critică și reflexivitatea. În paralel, același parcurs poate fi privit și prin modelul celor trei bucle ale învățării: a face, a gândi și a fi.
Împreună, ele creează un cadru viu, în care învățarea se transformă în creștere profesională și personală.
Pentru claritate, voi considera exemplul unui coach care aduce în supervizare o situație aparent simplă: momentele de tăcere din sesiune îi provoacă disconfort. Spune că se teme să nu piardă conexiunea cu clientul și simte nevoia să intervină rapid cu o întrebare sau o parafrazare.
Reflecția – „Ce s-a întâmplat?” → A face
Primul pas este reflecția – privirea clară asupra faptelor.
Întrebarea supervizorului ar putea fi:
„Ce ai observat că se întâmplă în tine atunci când apare tăcerea?”
Coach-ul revine astfel la momentul concret, descrie neliniștea, impulsul de a vorbi, dorința de a menține conversația.
În acest punct, învățarea este simplă, dar esențială: recunoașterea reacției. Își dă seama că tinde să umple spațiul din reflex, fără să observe ce se întâmplă de fapt cu clientul.
Aceasta este învățarea de tip single-loop: o ajustare a acțiunii, de la automatism la alegere conștientă. „Pot alege să rămân câteva secunde în tăcere, chiar dacă îmi este inconfortabil.”
Reflecția critică – „De ce s-a întâmplat asta?” → A gândi
Pasul următor constă în a privi dincolo de comportament – către sens.
Întrebarea supervizorului poate fi, în acest caz:
„Ce presupunere te face să crezi că tăcerea înseamnă pierderea conexiunii?”
Aici se deschide spațiul reflecției critice. Coach-ul începe să observe convingerile care stau la baza reacției sale: „Cred că un coach bun trebuie să mențină mereu conversația vie. Dacă tac prea mult, par nepregătit.”
Aceasta este o descoperire valoroasă, pentru că, dincolo de disconfortul din momentele de tăcere, apare o nevoie mai profundă – aceea de validare și o credință despre rolul său ca profesionist.
Învățarea devine de tip double-loop: nu doar schimbarea acțiunii, ci și revizuirea modului de gândire. „Pot avea încredere că tăcerea nu e un gol care trebuie umplut, ci un spațiu de reflecție pentru client.”
Odată ce sensul se lărgește, coach-ul începe să se desprindă de nevoia de control și să intre într-un raport mai liber cu procesul de coaching.
Reflexivitatea – „Ce spune asta despre mine?” → A fi
Cel mai profund nivel al procesului apare atunci când supervizorul îl invită pe coach să se privească pe sine:
„Ce devine vizibil despre tine – dincolo de coaching – atunci când ești inconfortabil cu tăcerea?”
Aici începe reflexivitatea.
Coach-ul își poate da seama că nu doar în sesiuni, ci și în viață, tinde să evite tăcerile, să ofere soluții, să mențină controlul. Recunoaște o parte din sine care se teme de incertitudine și care, paradoxal, îl împiedică uneori să fie complet prezent.
Aceasta este învățarea triple-loop: o schimbare de nivel ontologic. Coach-ul nu mai caută doar să facă coaching diferit, ci să fie un coach diferit — mai centrat, mai încrezător în proces, mai disponibil față de tăcere și de sine.
De la claritate la prezență
Cele trei niveluri de reflecție pot fi privite ca trei oglinzi care se completează:
– prima arată ce s-a întâmplat,
– a doua întreabă de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat,
– a treia revelează ce spune asta despre tine.
În același timp, ele reflectă cele trei bucle ale învățării:
– a face – schimbarea acțiunii,
– a gândi – schimbarea cadrului mental,
– a fi – transformarea modului de prezență.
Rolul supervizorului este de a însoți coach-ul pe acest drum cu atenție, răbdare și discernământ, facilitând trecerea de la claritate la profunzime și de la acțiune la prezență.
Supervizarea – spațiul în care învățarea devine transformare
Un proces de supervizare nu schimbă doar tehnica, ci felul în care coach-ul se raportează la sine.
Adevărata învățare se produce atunci când coach-ul îndrăznește să se vadă cu onestitate – dincolo de rol, dincolo de performanță – și să observe ce din el participă, de fapt, la relația de coaching.
Supervizarea este locul în care această privire se clarifică.
Un spațiu în care acțiunea devine sens, iar sensul devine prezență.
Acolo, pas cu pas, învățarea trece de la a face, la a gândi, și mai apoi, la a fi.
Resurse:
Reflection and Reflexivity as a Dynamic Inquiry of Professional Practice, EMCC Global Policy and Practice Guide (vers. 1.2, iulie 2025)
Triple-Loop Learning Theory (Chris Argyris, 1977; Donald Schön, 1983; William Torbert, 2004)
Despre autor
Alina M. Ionescu
Alina este dublu Master Coach Certificat – MCC (ICF) și AMC (IAPC&M), Senior Practitioner Coach & Mentor – EIA (EMCC), Supervizor Acreditat – ESIA (EMCC) și Mentor Coach înregistrat în registrul ICF. Are background în inginerie electrică, un master în administrarea afacerilor (MBA) și pregătire în psihologie clinică & diagnoză, precum și în psihologia dezvoltării.
Cu aproape 20 de ani de experiență de leadership în companii multinaționale de top precum Coca-Cola, Pepsi-Cola, Muller Lactate și S&T, și peste 10 ani de experiență antreprenorială – oferind servicii profesionale de coaching liderilor din organizații internaționale – Alina își dorește să facă lumea un loc mai bun prin fiecare conversație de coaching pe care o are.
Ceea ce o face să se simtă vie este să se conecteze de la suflet la suflet și să evolueze permanent, împreună cu clienții ei, către excelență și măiestrie.
În rolul de Master Coach pentru Profesioniști de Top, Alina iubește să împuternicească liderii să se conecteze cu puterea lor interioară unică și să și-o exprime în lume cu claritate, compasiune și curaj. Este pasionată să-și inspire clienții să devină cea mai bună variantă a lor, sprijinindu-i să atingă performanța dorită, să construiască relații sănătoase și să-și creeze experiențe împlinitoare în activitate și viață.
Punctele de vedere și opiniile exprimate în articolele invitaților, prezentate pe acest blog, aparțin autorului și nu reflectă neapărat opiniile și punctele de vedere ale Federației Internaționale de Coaching (ICF). Publicarea unui articol aparținând unui invitat pe blogul ICF Romania nu echivalează cu aprobarea sau susținerea din partea ICF Romania a produselor sau serviciilor furnizate de autor.
Cei care doresc să afle mai multe despre autor sau să îl contacteze sunt invitați să o facă prin intermediul retelelor sociale, a paginilor personale sau profesionale din social media sau pe site-urile profesionale ale acestora.