We do not learn from experience. We learn from reflecting on experience.
John Dewey (1933)
M-am observat în anumite perioade de viață, după ce am depășit niște provocări – indiferent că erau în plan personal sau profesional, examene (de toate felurile) sau poate suferințe ale corpului.
Și am sesizat că la finalul acelor parcursuri, atunci când etapa s-a încheiat (indiferent cum s-a încheiat), corpul meu îmi cerea să mă întind, să deschid amplu brațele în sus și în lateral. Și, în această deschidere amplă a brațelor, simt cum se face de fiecare dată loc pentru a cuprinde – a cuprinde lumea, oamenii, viața.
Întinde-ți tu acum brațele, până la punctul maxim la care le poți duce înspre spate și vei simți cum inima rămâne „la vedere”, expusă, deschisă.
Ori de câte ori fac asta, simt cum spații noi par că se deschid în mine, cresc în mine, în această simplă întindere a brațelor.
Mintea mea a asociat această mișcare naturală a corpului – nevoia de a-mi întinde brațele – cu ieșirea unui pui din ou. Nu am văzut niciodată fenomenul întâmplându-se, dar am văzut, cu ochii minții, puiul care iese dintr-un spațiu constrângător, un spațiu care, de la un moment dat, îi limitează creșterea și libertatea de mișcare și libertatea de exprimare.
Desigur, containerul a fost și spațiu de protecție, spațiul care i-a asigurat posibilitatea de a se dezvolta până la punctul în care conține capacitățile de evoluție autonomă.
Containerul este, în egală măsură, cel care protejează puiul și cel care limitează puiul.
Exercițiu de reflecție
Care sunt containerele mele azi?
Care sunt containerele de care încă mai am nevoie și care sunt cele în care am rămas din obișnuință (sau din frică?), deși am capabilitățile pentru a păși în afara lor?
Când și cum îți dai seama că un container „te strânge”, „a rămas mic” și e timpul să întinzi brațele în afara lui?
Și când întinzi brațele în afară și simți destinderea întregii tale ființe, cum gestionezi frica de a ieși din acest spațiu sigur pentru a păși într-unul nou?
În întinderea naturală a brațelor mele am trăit înțelegerea simțită că nu abandonezi containere, ci le cuprinzi, le conții, rămân în tine și, în același timp, faci loc și pentru altceva.
Mai cu picioarele pe pământ, toate acestea s-ar putea traduce în două întrebări:
- Cum definindu-te pe tine prin meseria ta, definită la rândul ei de alții, foruri și autorități, te limitezi (in)conștient la limitele trasate meseriei?
- Cum definindu-te pe tine prin nivelul ridicat de expertiză în ceva – leadership, coaching, psihologie, marketing, inginerie, medicină etc – ai transformat expertiza în containerul care îți oferă și siguranță și limitare? Și protecție și frică? Și putere și slăbiciuni?
Fiecare domeniu s-a transformat, a evoluat, doar pentru că niște oameni care au locuit în acest container suficient timp la un moment dat și-au întins brațele și au generat, prin ei și urmașii lor, expandarea domeniului. Nu e deloc o noutate, așa iau naștere inovația și invenția.
Noutatea pentru tine acum ar putea fi răspunsul pe care ți-l oferi azi la întrebarea: care sunt limitele care au început să te strângă și e semn că ai ajuns la punctul de a extinde containerul?
A deveni un reper într-un domeniu necesită eforturi susținute, perseverență, studiu continuu, energie, timp. Și, făcând toate astea, sunt șanse mari să devii, mental, „prizonierul domeniului”.
Și atunci, vei aplica principiul „Dacă tot ce ai este un ciocan, toate obiectele din jur îți par cuie”…
Vei justifica judecățile tale de valoare prin „legile domeniului”.
Vei aprecia sau desconsidera lumea prin „legile domeniului”.
Așa, de dragul jocului, hai să înlocuim „domeniu” cu „feudă”.
Cât de aliniat ești tu cu tine când spui: „ceea ce spun acum este adevărat pentru că reflectă o lege a feudei în care eu trăiesc”?
Evoluția noastră se poate produce în variante infinite.
Fie că tindem să devenim experți într-un domeniu, fie că nu ne asociem niciunui domeniu (oare?) și ne numim liber gânditori în explorare, fie că aducem împreună, în cunoașterea noastră, domenii diverse pentru a evita rigiditatea unei singure școli de gândire, evoluția se poate produce și se va produce, atâta timp cât ești un om asumat pe calea evoluției.
Întrebarea mea azi este: cum îți dai seama că te afli într-un container care „ți-a rămas mic” și că ceea ce a fost, până la un punct, înspre creșterea ta, a devenit, pe nesimțite, limitatorul tău?
Răspunsul meu azi este: simți nevoia (fizic) să îți întinzi brațele.
Și tot din răspunsul meu face parte invitația ta a continua reflecția:
- care este containerul din care a venit vremea să ieși, pentru că deja ești pregătit să îi devii tu container și să îl expandezi?
- care este containerul în care a venit vremea să pășești, care îți oferă acum loc de creștere? Acum, căci și acesta, la un moment dat, îți va rămâne mic.
Sunt multe întrebări în acest text. În rezonanță cu alinierea mea la cuvintele lui John Dewey, citate la început: învățăm reflectând la experiențele trăite. Am încredere că vei alege acel proces de reflecție de care ai tu nevoie acum – poate toate întrebările, în ordinea de aici, poate doar o parte sau poate una singură. Doar tu știi ce îți servește azi!
Despre autor
Mioara ȘOLDAN
– MCC
Cu background de lingvist și master în psihologie clinică și diagnoză, Mioara Șoldan este în prezent ICF Master Certified Coach, mentor înregistrat în registrul ICF, coach supervisor și trainer în cadrul unor programe acreditate ICF. Susține, din aceste roluri, dezvoltarea aprofundată și creșterea continuă a specialiștilor în coaching.
Motivația continuă a Mioarei curge din credința că, prin creșterea nivelului de conștientizare la nivel individual, contribuim colectiv la evoluția umanității. Proiectele de coaching pe care le creează și implementează vizează cu precădere transformarea culturilor organizaționale și a dezvoltat, în cei 10 ani de activitate, proiecte cu companii de la foarte mici la foarte mari, organizații locale și internaționale, lucrând atât în procese de 1:1 cât și cu echipe.
Punctele de vedere și opiniile exprimate în articolele invitaților, prezentate pe acest blog, aparțin autorului și nu reflectă neapărat opiniile și punctele de vedere ale Federației Internaționale de Coaching (ICF). Publicarea unui articol aparținând unui invitat pe blogul ICF Romania nu echivalează cu aprobarea sau susținerea din partea ICF Romania a produselor sau serviciilor furnizate de autor.
Cei care doresc să afle mai multe despre autor sau să îl contacteze sunt invitați să o facă prin intermediul retelelor sociale, a paginilor personale sau profesionale din social media sau pe site-urile profesionale ale acestora.
