Conversațiile recente cu clienți diferiți m-au pus în situația de a pune des această întrebare. În culturi organizaționale care nu valorizează neapărat suprasolicitarea, nevoia celui care nu știe să spună nu, este diferită de la individ la individ. Acesta se supraîncarcă cu activități din care iese cu greu la liman și apoi se observă cu surprindere că devine dificil în relațiile cu ceilalți și nu-i mai face plăcere ceea ce face.
Nu de puține ori am remarcat că oamenii își pot explica de ce fac un anumit lucru, însă capcana obiceiului este mai mare decât conștientizarea.
Printre motivații (ca atare sau combinații între acestea) am găsit:
- Teama de consecințe negative: Unii se tem că dacă nu se implică în solicitări imediate, asta ar putea să le afecteze evaluările de performanță, oportunitățile de promovare sau chiar securitatea locului de muncă.
- Dorința de a fi plăcuți și acceptați: Unii oameni au tendința de a accepta sarcini suplimentare imediate din dorința de a fi văzuți ca fiind cooperanți și de încredere.
- Percepția că nu au de ales și că ei sunt cei mai potriviți să facă un anumit lucru: “dacă nu o fac eu, cine să o facă?”
- Supraestimarea capacității proprii: duce la încărcarea cu mai multe sarcini decât pot fi gestionate în mod realist, dintr-o dorință de a demonstra competență sau din cauza unei percepții eronate despre propria capacitate de a face față volumului de muncă.
- Lipsa de claritate a rolului: care este speculată magistral de cei care știu să-și delege activitățile celor mai neatenți la perimetrul și atribuțiile rolului lor.
Am observat că folosirea paradoxurilor în conversațiile de coaching poate stimula provocarea presupunerilor, înțelegerea complexității situațiilor și susținerea unei motivații pentru schimbare.
Unele abordări pot fi de tipul următor:
- Când spui că “nu știi să spui nu”, tocmai ai spus “Nu”. – Cui spui constant nu, când nu spui nu?
- Orice obicei implică o așteptare. Ce așteptare constantă ai când faci consecvent acest lucru?
- Cu cât faci mai multe lucruri în locul altora, cu scopul de a fi valorizat, cu atât ți se dau mai multe lucruri de făcut și te simți devalorizat. Care este limita pe care o pui ca să simți că munca ta are valoare?
4. Cu cât vrei să faci mai multe, cu atât îți ies mai puține. Ce poți face mai puțin ca să obții mai mult? - Cu cât ți-e mai neclar ceea ce e de făcut, cu atât ceea ce ai de făcut devine mai neclar. Care e rolul tău aici?
Conversațiile pe această temă care conțin abordări paradoxale se încheie cu schimbarea dialogului de la <<Nu știu să spun “Nu”>> la <<“Vreau să pun limite sănătoase în relaționare”>>. Iar aceasta este este o altă temă.
Despre autor
Monica GRIGORIU
– MCC Monica este un observator atent al modului în care sistemele influențează și modelează comportamentul uman. Este dedicată să susțină oamenii să înțeleagă că poziționarea în interacțiuni este simultan parte din problema și parte din soluție și că transformările mari în viață încep cu schimbări mici de înțelegere.
Punctele de vedere și opiniile exprimate în articolele invitaților, prezentate pe acest blog, aparțin autorului și nu reflectă neapărat opiniile și punctele de vedere ale Federației Internaționale de Coaching (ICF). Publicarea unui articol aparținând unui invitat pe blogul ICF Romania nu echivalează cu aprobarea sau susținerea din partea ICF Romania a produselor sau serviciilor furnizate de autor.
Cei care doresc să afle mai multe despre autor sau să îl contacteze sunt invitați să o facă prin intermediul retelelor sociale, a paginilor personale sau profesionale din social media sau pe site-urile profesionale ale acestora.