La începutul drumului nostru în coaching este firesc să citim Competențele-cheie ICF prin întrebări precum: Ce trebuie să fac? Cum arată această competență în practică? Cum voi ști că am înțeles-o?
Este felul firesc în care începe învățarea.
Cu timpul însă, pe măsură ce orele de coaching se adună și întâlnim tot mai mulți oameni, observăm că același document începe să ne vorbească diferit.
Nu pentru că el s-a schimbat. Ci pentru că noi ne-am schimbat.
Competențele rămân aceleași. Cititorul este cel care se transformă.
La un moment dat, întrebarea nu mai este doar: „Cum demonstrez această competență?”
Ea începe să devină: „Ce încearcă această competență să cultive în mine?”
Poate că aceasta este una dintre cele mai frumoase surprize ale maturizării profesionale: documentul pe care, la început, îl citeam pentru a învăța cum să fac coaching începe să ne învețe cum să fim în relație.
Traducând Competențele-cheie în limba română, am petrecut mult timp cu fiecare verb mai mult decât m-aș fi așteptat. Și am început să observ ceva ce, la început, îmi scăpase.
Multe dintre verbele documentului nu descriu, în primul rând, acțiuni.
Descriu o postură.
Ele nu vorbesc despre controlul procesului, ci despre felul în care alegem să fim prezenți în el.
to partner
Unul dintre verbele care m-au făcut să mă opresc este to partner.
Îl traducem, de regulă, prin a construi un parteneriat. Dar, petrecând timp cu acest cuvânt, am început să simt că el spune mai mult decât atât.
Parteneriatul nu înseamnă doar că doi oameni lucrează împreună. Înseamnă să renunți, iar și iar, la tentația subtilă de a ocupa locul celui care știe mai bine.
Poate că adevărata provocare nu este să devenim experți fără răspunsuri, ci experți care nu își lasă expertiza să închidă curiozitatea.
Cu cât acumulăm mai multă experiență, cu atât devine mai important să ne întrebăm: sunt încă în parteneriat cu clientul sau, fără să-mi dau seama, am început să fiu cu un pas înaintea lui?
to cultivate
Un alt verb este to cultivate.
ICF nu spune că un coach creează încrederea și siguranța.
Spune că le cultivă.
Este o diferență care pare mică și, totuși, schimbă întreaga relație cu procesul.
A cultiva presupune răbdare.
Presupune grijă.
Presupune acceptarea faptului că nu poți grăbi ceea ce are propriul ritm de creștere.
Cred că acesta este unul dintre marile exerciții de maturizare în coaching.
Nu doar să avem încredere în client, ci să avem suficientă încredere în proces încât să nu încercăm să îl accelerăm atunci când propriul nostru disconfort ne împinge spre acțiune.
to evoke
Apoi vine to evoke.
Poate unul dintre cele mai frumoase verbe ale documentului.
Nu to teach.
Nu to explain.
Nu to provide.
Ci to evoke.
Conștientizarea nu este ceva ce coach-ul introduce în conversație.
Ea există deja, într-o formă încă nerostită.
Rolul nostru nu este să o producem, ci să creăm condițiile în care ea poate ieși la lumină.
Cu timpul, am început să mă întreb dacă această competență vorbește mai puțin despre întrebările pe care le punem și mai mult despre încrederea pe care o avem că omul din fața noastră conține deja mai mult decât poate vedea în acel moment.
to facilitate
Urmează to facilitate.
Și aici am avut aceeași senzație.
A facilita nu înseamnă a conduce.
Nu înseamnă a împinge.
Nu înseamnă a determina schimbarea.
Înseamnă să îți asumi responsabilitatea pentru calitatea procesului fără să revendici autoritatea asupra direcției în care clientul va crește.
Mi se pare una dintre cele mai fine distincții ale profesiei noastre.
to embody
Iar apoi este verbul to embody.
Cred că el este cel care le adună pe toate.
Nu spunem că un coach folosește o mentalitate de coaching.
Nu spunem că o aplică.
Spunem că o întrupează.
Diferența este uriașă.
Există un moment în orice profesie în care încetăm să mai executăm comportamente și începem să locuim o anumită manieră de a fi.
Poate că aceasta este adevărata dezvoltare profesională.
Nu acumularea unor competențe noi.
Ci transformarea lor într-o prezență care nu mai are nevoie să fie demonstrată.
Poate că acesta este motivul pentru care continui să revin la Competențele-cheie ICF.
Nu pentru a verifica dacă încă le cunosc.
Ci pentru a observa ce nu mai văd.
Ce am început să presupun.
Unde experiența mea riscă să ocupe spațiul mirării.
Competențele descriu comportamente observabile, dar, citite cu răbdare, ele lasă să se întrevadă ceva mai profund: postura interioară din care acele comportamente capătă sens.
Competențele nu sunt o destinație pe care o atingi, ci un drum pe care alegi să mergi.
Un drum pe care rămâi, mereu, ucenic în fața vieții.
Mioara Șoldan
Cu un background în lingvistică și psihologie clinică și diagnoză, Mioara Șoldan este Master Certified Coach (MCC), mentor coach, coach supervisor și trainer.
De peste 10 ani formează coach-i și însoțește lideri și organizații în procese de transformare.
Crede că profesia de coach începe cu propria dezvoltare și că fiecare conversație autentică poate contribui la o lume mai conștientă.
Punctele de vedere și opiniile exprimate în articolele invitaților, prezentate pe acest blog, aparțin autorului și nu reflectă neapărat opiniile și punctele de vedere ale Federației Internaționale de Coaching (ICF). Publicarea unui articol aparținând unui invitat pe blogul ICF Romania nu echivalează cu aprobarea sau susținerea din partea ICF Romania a produselor sau serviciilor furnizate de autor.
Cei care doresc să afle mai multe despre autor sau să îl contacteze sunt invitați să o facă prin intermediul retelelor sociale, a paginilor personale sau profesionale din social media sau pe site-urile profesionale ale acestora.