Se spune adesea că un coach este asemenea unei oglinzi, în care clientul se poate vedea mai clar.
Dar, așa cum știm, nu toate oglinzile reflectă la fel.
Unele măresc.
Altele micșorează.
Altele deformează imaginea.
Iar cele mai bune o redau cu fidelitate.
Mult timp am crezut că valoarea unei conversații de coaching este dată, în mare măsură, de întrebările pe care coach-ul le adresează.
Astăzi cred în continuare că întrebările sunt valoroase, însă acum știu că ele nu pot fi mai profunde decât prezența din care se nasc.
Iar prezența nu vine de la sine, ci se cultivă prin felul în care coach-ul se raportează la propria experiență.
Pe parcursul unei conversații de coaching, nu doar clientul, ci și coach-ul trăiește propria experiență interioară.
În timp ce clientul caută cuvintele potrivite, tace, ezită sau plânge, în interiorul coach-ului apar gânduri, emoții și impulsuri.
- Poate apărea gândul că ar trebui să pună o întrebare mai bună.
- Teama că tăcerea durează prea mult.
- Impulsul de a-l liniști pe client.
- Dorința de a-l conduce mai repede către o concluzie.
- Nevoia de a demonstra că este un coach bun.
Toate acestea sunt firești - întrebarea nu este dacă apar. Întrebarea este dacă ele rămân simple experiențe interioare sau ajung, fără să ne dăm seama, să influențeze felul în care îl însoțim pe client.
Ceea ce am observat este că, pentru mine, prezența începe cu patru repere interioare.
OBSERV
Ce se întâmplă acum în mine?
În timp ce clientul vorbește, îmi pot da seama că mă gândesc deja la următoarea întrebare, în loc să-l ascult cu adevărat.
În timp ce clientul tace, observ că tăcerea începe să mă incomodeze.
În timp ce îl văd suferind, simt impulsul de a-i diminua durerea sau de a-l conduce mai repede către o concluzie.
Dacă nu observ aceste lucruri, există riscul ca ele să influențeze subtil felul în care ascult, întreb și însoțesc procesul clientului.
Observarea nu schimbă experiența mea interioară, dar creează spațiul necesar pentru a alege cum răspund, în loc să reacționez automat.
ACCEPT
Pot face loc acestei experiențe fără să mă las condusă de ea?
După ce observ ceea ce se întâmplă în mine, urmează un pas mai puțin intuitiv: acceptarea.
Pentru mine, acceptarea nu înseamnă resemnare, nu înseamnă că sunt de acord cu ceea ce se întâmplă. Înseamnă că recunosc realitatea așa cum este, fără să consum energie luptându-mă cu faptul că ea există.
Pot accepta:
- faptul că nu știu încă unde va duce conversația
- disconfortul pe care îl simt în tăcere
- emoția pe care o trezește în mine experiența clientului
- impulsul de a interveni.
Dacă apare o tăcere lungă, mă pot grăbi să pun următoarea întrebare doar pentru a o umple, sau pot accepta propriul meu disconfort și pot rămâne încă puțin alături de client.
Nu pentru că am găsit răspunsul, ci pentru că nu mai sunt preocupată să scap de propria mea experiență.
ALEG
Ce fel de coach aleg să fiu în acest moment?
Nu coach-ul preocupat să controleze procesul.
Nu coach-ul care simte că trebuie să găsească răspunsul.
Și nici coach-ul care se grăbește să demonstreze că este competent.
Ci coach-ul care alege:
- curiozitatea înaintea certitudinii
- încrederea înaintea controlului
- răbdarea înaintea grabei
- prezența înaintea performanței.
Dacă tăcerea continuă, aleg să am încredere că ea poate face parte din procesul clientului, chiar dacă eu încă nu îi înțeleg sensul.
Atunci când clientul trăiește o emoție puternică, aleg să îi rămân alături, fără să mă grăbesc să o reduc.
ACȚIONEZ
Cum se manifestă această alegere în comportamentul meu?
Alegerea începe apoi să se manifeste în comportamente:
- am încredere că următoarea conștientizare îi aparține clientului
- mai păstrez câteva secunde de tăcere
- ascult încă puțin înainte să pun următoarea întrebare
- reflectez ceea ce am auzit, mai degrabă decât să interpretez
- verific dacă ceea ce simt vorbește despre mine sau despre ceea ce se întâmplă în relația cu clientul.
Aceste acțiuni pot părea simple, dar ele sunt cele care mă ajută să rămân în slujba procesului clientului, nu a propriei mele experiențe.
Și tocmai de aceea îi permit clientului să se vadă mai clar.
În încheiere
Un coach poate fi cu adevărat prezent pentru client doar în măsura în care a învățat să fie prezent la propria experiență.
Cu cât coach-ul se raportează mai conștient la propria experiență, cu atât se interpune mai puțin între client și imaginea acestuia.
Poate că aceasta este una dintre cele mai importante responsabilități pe care le avem ca profesioniști.
Nu doar să ne perfecționăm întrebările, ci să cultivăm prezența din care ele se nasc.
Nu pentru a deveni perfecți, ci pentru ca oglinda pe care o oferim clientului să îi redea cât mai fidel propria imagine.
Alina M. Ionescu
Alina este dublu Master Coach Certificat – MCC (ICF) și AMC (IAPC&M), Senior Practitioner Coach & Mentor – EIA (EMCC), Supervizor Acreditat – ESIA (EMCC) și Mentor Coach înregistrat în registrul ICF. Are background în inginerie electrică, un master în administrarea afacerilor (MBA) și pregătire în psihologie clinică & diagnoză, precum și în psihologia dezvoltării.
Cu aproape 20 de ani de experiență de leadership în companii multinaționale de top precum Coca-Cola, Pepsi-Cola, Muller Lactate și S&T, și peste 11 ani de experiență antreprenorială – oferind servicii profesionale de coaching liderilor din organizații internaționale – Alina își dorește să facă lumea un loc mai bun prin fiecare conversație de coaching pe care o are.
Ceea ce o face să se simtă vie este să se conecteze de la suflet la suflet și să evolueze permanent, împreună cu clienții ei, către excelență și măiestrie.
În rolul de Master Coach pentru Profesioniști de Top, Alina iubește să împuternicească liderii să se conecteze cu puterea lor interioară unică și să și-o exprime în lume cu claritate, compasiune și curaj. Este pasionată să-și inspire clienții să devină cea mai bună variantă a lor, sprijinindu-i să atingă performanța dorită, să construiască relații sănătoase și să-și creeze experiențe împlinitoare în activitate și viață.
Punctele de vedere și opiniile exprimate în articolele invitaților, prezentate pe acest blog, aparțin autorului și nu reflectă neapărat opiniile și punctele de vedere ale Federației Internaționale de Coaching (ICF). Publicarea unui articol aparținând unui invitat pe blogul ICF Romania nu echivalează cu aprobarea sau susținerea din partea ICF Romania a produselor sau serviciilor furnizate de autor.
Cei care doresc să afle mai multe despre autor sau să îl contacteze sunt invitați să o facă prin intermediul retelelor sociale, a paginilor personale sau profesionale din social media sau pe site-urile profesionale ale acestora.