Unul dintre lucrurile greu de învățat în viața mea personală și profesională a fost acela de a putea să colaborez cu oameni diferiți de mine, diferiți în sensul în care gândesc și muncesc într-un stil opus stilului meu, au personalități și valori diferite de ale mele. Am avut (și am în continuare) ani la rând un obiectiv conștient asumat de a învăța să colaborez și să creez parteneriate chiar și cu oameni diferiți de mine. Mi-a luat câțiva ani să înțeleg de ce aș face acest lucru, ce mă învață pe mine despre mine și ce beneficii pot crea astfel. Am învățat că pot accepta (uneori chiar și folosi) perspective diferite, idei și soluții diferite, personalități opuse, valori din alt spectru decât cel personal. Au fost mai multe realizări care mi-au arătat că am învățat competentă aceasta și că pot trece la următorul nivel: pot colabora cu oameni diferiți însă cum pot crea valoare împreună cu aceștia?
Aceasta este o întrebare care este vie în mintea mea dar și în practica mea de coaching. Această întrebare m-a ghidat către coachingul transformațional, către a găsi modalități proprii prin care pot invita, facilita și susține transformarea la nivel individual și colectiv. Există în lume școli de coaching care predică (unele și practică) această competență – coaching transformațional. Eu am urmat o astfel de școală însă învățarea a fost doar la nivel rațional, eu nu am trăit la acel moment o transformare conștientă care să fundamenteze învățarea. Mult mai târziu, inspirată de propria transformare dar și de proiecte în această direcție, atât la nivel individual cat și la nivel colectiv, înțeleg acum care sunt câteva din competențele coachingului trasformațional. Sunt tot aceleași competențe de bază definite de International Coaching Federation la care eu am văzut util să adaug câteva abordări personale, din practica mea de până acum. Intuiesc că mai am multe de învățat în direcția transformării și împărtășesc aici câteva reflecții, perspective, opțiuni pe care eu le am în acest punct din călătoria mea.
Esența transformării nu este de a obține schimbări graduale, mici, incrementale care să ducă la adoptarea unor noi modalități de acțiune în baza vechilor convingeri, credințe, mentalități și nu se referă la îmbunătățirea personală. Istoria fenomenelor transformaționale – cum ar fi, de exemplu, internetul sau mutațiile din paradigme științifice, răspândirea unei noi religii sau epidemii – sugerează că transformarea apare nu atât prin analiza situației, argumentarea persuasivă a noului nivel/rezultat, cât prin generarea unor procese, inițiative active și dinamice care modifică percepția despre realitatea curentă. În sensul provocării unor schimbări profunde, radicale uneori la nivelul atitudinii, percepțiilor, convingerilor, credințelor și al modului de gândire.
„Eu creez reguli pentru cea mai bună versiune a mea și apoi doar urmez aceste reguli” spunea Einstein. Tot el, în 1926, îi spunea lui Heisenberg, că nu are sens ca o teorie să fie fundamentată strict pe fapte observabile, în realitate, este exact pe dos. Teoria este cea care hotărăște ce putem observa. Ceea ce vedem noi este o hartă a lumii din propria realitate, unghi, credințe, nu lumea în sine. Cadrele, credințele pe care mintea noastră le creează, definesc și limitează ceea ce noi percepem ca fiind posibil. O problemă, o dilemă, un impas cu care ne confruntăm în viață pare de nerezolvat în limitele unui anumit cadru de referință sau punct de vedere. Când lărgim limitele sau plasăm datele noastre într-un alt cadru de referință, vedem mai multe oportunități, posibilități poate chiar și dispariția problemei.
Schimbările continue în mediul personal și profesional în care trăim și muncim în prezent par a ne impune necesitatea unei redefiniri a sinelui și a sensului existenței noastre. Noi modalități de definire a propriei persoane, a celorlalți și a lumii în care trăim – modalități ce ar putea fi mai adecvate pentru provocările timpului în care trăim. Și aici coachingul este un proces creator de valoare deoarece ne ajută să dezvoltăm un mindset al posibilității. Posibilitatea reprezintă ceea cu putință, posibil și poate deveni realitate. Este un mijloc de realizare, de înfăptuire a ceva. Coachingul trasnformațional acompaniază regândirea, reimaginarea a ceea ce este posibil la nivel individual sau colectiv precum și acțiunea în această direcție. Mindsetul deschis la posibilitate este util în transformare, atât pentru client cât și pentru coach. „În mintea expertului sunt puține posibilități, în mintea începătorului posibilitățile sunt infinite” – este o perspectivă care mă inspiră ca și coach să fiu într-un mindset de începător. Cu cât cred că știu multe despre coaching, despre o temă sau alta, cu atât mai greu îmi este să accesez mindsetul de posibilități infinite. Sunt momente și relații de coaching unde văd util să mă dau un pas în spate și să fiu atentă la mine, la credințele mele și povestea pe care eu mi-o spun mie despre situație, client, deespre ce este posibil și cum informează acestea modul în care acompaniez clientul respective.
O întrebare care mă ajută de fiecare data, ca și coach, este:
– Ce asumpție am eu, fără să fiu conștient(ă) că o fac, care mă face să văd lucrurile așa cum le văd acum?
Poate sunteți familiarizați cu gluma cu becul: de câți coach-i este nevoie pentru a schimba un bec? Unul este suficient dar trebuie să vrea și becul. Deși abordările de marketing ne spun că există tehnici transformaționale, că există coach-i cu care dacă lucrezi te poți transforma, din perspectiva mea transformarea vine din interior. Ea poate fi declanșată sau facilitată de evenimente externe (sau persoane din exterior), însă, transformarea conștientă, asumată, vine din interior și are nevoie de o structură simplă în care să se manifeste.
Despre autor
Rodica OBANCEA, MCC
– are peste 24 de ani de experiență în educație și dezvoltare organizațională. Activează ca și coach profesionist din 2007 și dezvoltă parteneriate de coaching cu lideri și echipe de leadership din industrii și organizații diverse, în Romania și international. De-a lungul călătoriei de coach profesionist, pentru Rodica, coachingul a devenit un stil de leadership și de business, și a creat proiecte, echipe și companii ce au această înțelegere la bază. Este pasionată de antreprenoriat și de a crea parteneriate, echipe, comunități ca spații de încredere și impact pozitiv în lume. Crede că ne putem antrena curajul de a fi și a face ceea ce ne dorim cu adevărat, onorand potențialul nostru uman cel mai înalt.
Punctele de vedere și opiniile exprimate în articolele invitaților, prezentate pe acest blog, aparțin autorului și nu reflectă neapărat opiniile și punctele de vedere ale Federației Internaționale de Coaching (ICF). Publicarea unui articol aparținând unui invitat pe blogul ICF Romania nu echivalează cu aprobarea sau susținerea din partea ICF Romania a produselor sau serviciilor furnizate de autor.
Cei care doresc să afle mai multe despre autor sau să îl contacteze sunt invitați să o facă prin intermediul retelelor sociale, a paginilor personale sau profesionale din social media sau pe site-urile profesionale ale acestora.