Blogul ICF România este o resursă dinamică online pentru comunitatea de coaching vorbitoare de limba română. Întâmpinăm cu bucurie propunerile de articole cu conținut relevant, venite din partea membrilor ICF care aleg să devină colaboratori voluntari. Înainte de a decide să trimiți un articol spre examinare, te rugăm să consuți direcțiile de aici.
Beneficiile publicării unui articol pe blogul ICF Romania
● Promovarea brand-ului personal
● Construirea unei rețele profesionale
● Prezență online îmbunătățită
● Afilierea cu cea mai mare și influentă organizație de coaching profesionist din lume
Tematica articolelor
Tematica articolelor va fi aliniată la misiunea, valorile și scopul ICF România.
Iată câteva exemple de subiecte ce s-au dovedit de interes, de-a lungul timpului:
● Construirea și susținerea unei afaceri de coaching
● Știința coaching-ului
● Înțelegerea și aplicarea competențelor de bază ICF
● Tehnici și instrumente de coaching
● Construirea unor culturi puternice de coaching în organizații
● Măsurarea / raportarea impactului coaching-ului în organizații
● Dezvoltare personală și well-being pentru coach-i (de exemplu, sănătate și bunăstare, alinierea muncii la valorile tale de bază, aplicarea competențelor de bază în propria viață)
* Această listă nu este exhaustivă și nici restrictivă. Redacția Blogului ICF România este întotdeauna deschisă să ia în considerare noi subiecte și idei.
Direcțiile pentru propunerea unui articol
ICF România ia în considerare periodic propuneri de articole pentru publicarea pe blog. Dacă ai o idee (sau mai multe idei) de articol pe care o consideri potrivită pentru publicul nostru, te rugăm să consulți următoarele instrucțiuni înainte de a trimite propunerea ta.
- Prezintă subiectul articolului propus în suficiente detalii pentru ca echipa de redacție a blogului ICF România să decidă dacă acceptă propunerea. Acest lucru NU înseamnă că trebuie să trimiți o versiune completă a unui articol. Cu toate acestea, te rugăm să incluzi detalii despre ideile principale pe care ai dori să le acoperi, dacă propunerea ta este acceptată.
- Când îți prezinți propunerea, reține că, dacă este acceptat, articolul final nu trebuie să depășească 1000 de cuvinte.
- De asemenea, ia în considerare și include în propunerea ta valoarea pe care o va avea articolul tău (dacă este acceptat) pentru cititorii Blogului ICF România (coach-i profesioniști, specialiști în resurse umane, lideri, manageri, antreprenori, profesioniști în educație, oameni orientați către schimbare de mentalitate și transformare). La ce ar servi publicului nostru să audă ce ai de spus?
- Nu vinde! Articolele care vând un produs sau serviciu nu vor fi publicate.
- Articolul nu trebuie sa fi fost publicat anterior.
Cum propui un articol
După ce te-ai asigurat că propunerea ta respectă cât mai mult liniile directoare, poți trimite oficial propunerea echipei editoriale a Blogului ICF România, completând formularul de trimitere. Acest formular îți va solicita informațiile de contact și detaliile propunerii tale. Îți reamintim că una dintre condițiile obligatorii pentru a deveni colaborator voluntar pentru Blogul ICF Romania este să fii membru ICF.
Punctele de vedere și opiniile exprimate în articolele invitaților, prezentate pe acest blog, aparțin autorului și nu reflectă neapărat opiniile și punctele de vedere ale Federației Internaționale de Coaching (ICF). Publicarea unui articol aparținând unui invitat pe blogul ICF Romania nu echivalează cu aprobarea sau susținerea din partea ICF Romania a produselor sau serviciilor furnizate de autor.