Coachingul, asemenea sportului, are o relație complicată cu oboseala. Paradoxal, momentele în care energia scade, controlul se slăbește și mintea devine mai puțin atentă pot fi exact momentele în care apare autenticitatea. Oboseala nu este un scop în sine, dar poate fi un aliat neașteptat, un spațiu fertil pentru revelații. În același timp, este și un risc: prea multă oboseală poate duce la pierderea empatiei, a răbdării sau chiar la derapaj.
Lecția din sport
Îmi amintesc de antrenamentele din liceu. Așteptam să joc, dar antrenorul insista pe exerciții repetitive: pase, flotări, „mersul piticului”. Când venea momentul jocului, eram epuizați. L-am întrebat odată: „De ce nu ne lăsați să jucăm odihniți?” Mi-a răspuns simplu: „Când ești odihnit, lovești prea tare.”
Atunci am înțeles: oboseala ne forța să lăsăm deoparte excesul de control și să intrăm în finețea jocului. Aceeași lecție se aplică și în coaching – oboseala poate slăbi rigiditatea și deschide un spațiu de autenticitate.
Oboseala și empatia
În coaching, oboseala are un efect paradoxal. Pe de o parte, poate reduce prezența și empatia. Coachul obosit riscă să fie mai puțin atent la nuanțe. Pe de altă parte, tocmai lipsa de energie pentru a construi contexte elaborate îl poate face mai direct și mai simplu în întrebări. Uneori, un „Cum te face să simți asta?” spus fără artificii deschide conversații mai profunde decât un discurs sofisticat.
De multe ori, claritatea nefiltrată poate fi catalizatorul care provoacă „radicalul liber” din client – acea energie blocată sau frustrată care, atunci când este atinsă, generează schimbare.
Capcana controlului excesiv
Un alt pericol apare atunci când coachul vrea să controleze totul. “Prea mult process și pierzi conexiunea”. Prea multe structuri, prea multă grijă să „iasă bine” pot bloca relația. Clientul simte rigiditatea și are impresia că se află într-un examen, nu într-un spațiu de explorare.
Imaginea clasică a capcanei chinezești – tubul de hârtie în care cu cât tragi mai tare, cu atât rămâi blocat – descrie bine acest fenomen. Soluția este relaxarea. În coaching, la fel ca în sport, atunci când reduci controlul, creezi spațiu pentru mișcare și spontaneitate.
Între confort și risc
Un exemplu familiar: conduci pe Valea Oltului, în spatele unui TIR. Ai putea să-l depășești. Drumul pare liber, dar nu ești sigur că ai vizibilitate sau suficientă putere. Alegi să rămâi în spatele lui. Este sigur, dar monoton – aceeași priveliște kilometri întregi.
În coaching, confortul este la fel: sigur, dar limitativ. Prea mult confort duce la mediocritate, prea mult control te ține „în spatele TIR-ului”. Uneori, oboseala ne forțează să renunțăm la precauții și să riscăm – și tocmai acolo apare progresul.
Derapajul și limitele
Există însă și reversul medaliei: oboseala extremă poate duce la derapaj. Când resursele interne – autocontrol, claritate, suport – sunt depășite, oamenii se abat de la propriile valori. În coaching, aceste momente cer prezență și auto-conștientizare din partea coachului. Doar astfel pot fi transformate în oportunități de creștere.
Coachingul ca dans
Poate cea mai bună metaforă pentru coaching este dansul. Dacă un partener controlează prea mult, dansul devine rigid. Dacă amândoi renunță complet, se pierde direcția. Echilibrul se află între a ține și a da drumul, între efort și relaxare. Oboseala joacă un rol aici: ea ne învață să renunțăm la control și să simțim ritmul.
Concluzie
Coachingul nu este doar despre tehnici, ci despre arta de a echilibra controlul și renunțarea. Oboseala, deși inconfortabilă, ne poate învăța să ascultăm fără multe filtre, să fim mai autentici și să acceptăm inconfortul transformării. Totuși, ea aduce și riscuri: scăderea empatiei, derapajul, pierderea prezenței.
Poate că provocarea reală nu este să evităm oboseala, ci să învățăm să dansăm cu ea. Pentru că acolo, între fragilitate și forță, apare adevărata transformare. Poate nu e nevoie de o întrebare purernică care să te lovească tare ci doar de o persoana, la fel de obosită, care să își asume riscuri împreună cu tine.
Despre autori
Rodica OBANCEA, MCC
– are peste 24 de ani de experiență în educație și dezvoltare organizațională. Activează ca și coach profesionist din 2007 și dezvoltă parteneriate de coaching cu lideri și echipe de leadership din industrii și organizații diverse, în Romania și international. De-a lungul călătoriei de coach profesionist, pentru Rodica, coachingul a devenit un stil de leadership și de business, și a creat proiecte, echipe și companii ce au această înțelegere la bază. Este pasionată de antreprenoriat și de a crea parteneriate, echipe, comunități ca spații de încredere și impact pozitiv în lume. Crede că ne putem antrena curajul de a fi și a face ceea ce ne dorim cu adevărat, onorand potențialul nostru uman cel mai înalt.
Tiberius BUDULEA, ICF
– este Coach Certificat PCC & ACTC (ICF), cu experiență în Executive Coaching și Team Coaching, în special în lucrul cu echipe de bord. A contribuit prin voluntariat la inițiativele ICF România și este activ în dezvoltarea comunității profesionale fiind Head Of Coaching Practice pentru una din companiile de training si consultanta din România.
Este autor al cărții „Călăuze”, precum și al mai multor articole și podcasturi pe tema tranzițiilor și schimbării. Pasiunea lui este să sprijine liderii și echipele să navigheze cu claritate și curaj prin provocările actuale și să atingă excelența în leadership.
Punctele de vedere și opiniile exprimate în articolele invitaților, prezentate pe acest blog, aparțin autorului și nu reflectă neapărat opiniile și punctele de vedere ale Federației Internaționale de Coaching (ICF). Publicarea unui articol aparținând unui invitat pe blogul ICF Romania nu echivalează cu aprobarea sau susținerea din partea ICF Romania a produselor sau serviciilor furnizate de autor.
Cei care doresc să afle mai multe despre autor sau să îl contacteze sunt invitați să o facă prin intermediul retelelor sociale, a paginilor personale sau profesionale din social media sau pe site-urile profesionale ale acestora.