Interviu cu Monica Grigoriu, MCC

SHORT BIO

Monica este un observator atent al modului în care sistemele influențează și modelează comportamentul uman. Ea este dedicată să asiste oamenii în înțelegerea faptului că poziționarea în interacțiuni este simultan parte din problemă și parte din soluție și că transformările mari încep cu mici schimbări de înțelegere. Stilul său de coaching pune accentul pe conexiunea dintre valorile personale și obiectivele de business. De-a lungul carierei sale, Monica a acumulat peste 7000 de ore de coaching individual și de echipă, asistând clienții în subiecte precum managementul schimbării, gestionarea conflictelor, dezvoltarea unei culturi de coaching, tranziția în carieră, prezența executivă și coaching de echipă. De asemenea, Monica este coordonatorul Coachingdipity, o școală de coaching acreditată ICF pe Nivelul 2, este Mentor Coach ICF pentru nivele de acreditare ACC, PCC și MCC, și susține dezvoltarea coachilor prin conversații de supervizare.

1. Povestea ta în coaching este impresionantă. Cum a început această călătorie pentru tine și ce te-a inspirat să urmezi această profesie?

În 2004, CODECS a înființat o entitate care se numea Coaching Institut SA, iar eu am dat concurs pentru postul de director executiv pe care l-am obținut. Am fost curioasă să aflu ce înseamnă cuvântul „coaching” și am fost pusă în fața mai multor perspective, adesea contradictorii. Am aflat curând că există o instituție internațională care se formase în 1995 numită International Coach Federation (devenită ulterior International Coaching Federation). La momentul formării ICF, avea puțin peste 800 de membri care-și spuneau „coachi” și aveau la bază formare în Analiză Tranzacțională (AT). Am făcut apoi o formare consistentă în AT organizațional, care mi-a dat un cadru de auto-observare, observare și înțelegere a naturii umane în sisteme, și m-am format susținut în coaching timp de 7 ani înainte de a obține prima certificare ICF (ACC).

2. Cum ai evoluat personal și profesional pe parcursul carierei tale și cum te-au influențat aceste transformări în munca cu clienții?

Coachingul este o profesie care te transformă. Aș spune, la limită, că, dincolo de diverse teorii despre practica relației de coaching, dincolo de numărul de ore de coaching oferite și de numărul de clienți pe care i-am avut, când mă văd prima dată cu un om, este ca și cum acesta ar fi primul om cu care lucrez. Îmi mențin această prezență, proaspătă, cred eu, care mă face să iau lucrurile de la zero în orice relație și sper ca această stare de grație să nu o pierd niciodată. Ceea ce am observat că s-a modificat în mine de-a lungul timpului a fost miza mea în relație. Aceasta s-a schimbat de la a fi de folos clientului, la a fi lângă clientul care are un folos din întâlnirea noastră.

3. Ce definește pentru tine măiestria în coaching la nivelul unui MCC și cum aplici aceste competențe pentru a facilita schimbări profunde?

Consider că fiecare coach are semnătura lui. În drumul de la ACC la MCC, am înțeles că nu pot să fiu plăcută de toată lumea, că e necesar să înțeleg omul care are o poveste și nu povestea atașată de om, că a fi detașat nu înseamnă să fii nepăsător, că simpla mea prezență influențează dialogul. Dar totul începe cu voința clientului de a se înțelege în contextele în care trăiește și lucrează. Auto-observarea este o capacitate antrenabilă, dar nu este la îndemâna tuturor când nu e antrenată. Pentru mine, „măiestria” în această profesie stă în universalitatea darului uman de a se întâlni cu sine și cu un semen care îl ascultă și intră în dialog: capacitatea de a asculta și susține orice om care dorește să fie susținut.

4. Cum abordezi provocările din sesiunile de coaching, în special când clienții întâmpină rezistență sau dificultăți majore? Ai putea împărtăși un exemplu care te-a marcat?

Eu lucrez cu voința clientului de a se înțelege cu scopul de a acționa, de a da sens acțiunilor sale, chiar și când acțiunea este, paradoxal, absența acțiunii. Contextele prin care acesta trece sunt „fapte de viață”. Rezistențele, dificultățile majore, poziționările antagonice etc. sunt frecvent întâlnite ca teme în sesiunile de coaching și nu mi se par provocări de netrecut. Ceea ce este provocator în fiecare întâlnire de coaching este să observi modul în care omul își creează dificultăți singur și să creezi momentul în care-l susții să se observe, pentru a face o schimbare. Toată această „chimie” a interacțiunii se creează doar cu voia clientului. Din cauza aceasta, clientul trebuie să aibă încredere în mine. Nu pot da un exemplu anume care m-a marcat pentru că toate sesiunile de coaching cu clienți aflați la prima întâlnire sau în cadrul unui program de coaching cu mai multe întâlniri m-au impresionat.

5. Cum îți menții motivația să continui să te dezvolți la nivel personal și profesional ca MCC? Ce te inspiră să rămâi dedicată acestei profesii?

Convingerea că omul poate să trăiască o viață de calitate dacă și numai dacă se înțelege pe sine și se pune la treabă în folosul său. Curiozitatea de a asculta și a înțelege oamenii îmi antrenează acuitatea mentală și compasiunea. Coachingul este o profesie în care ai șansa să devii mai om. Iar acest demers e nesfârșit.

6. Ce impact a avut mentoratul și supervizarea în evoluția ta ca MCC și cum aceste procese ți-au influențat munca?

Aș spune că major! Mentoratul pe drumul de la PCC la MCC m-a ajutat foarte mult. Atunci a fost prima dată când am realizat că a dori „binele” clientului este un act de agresiune și m-am smerit în ascultare. Am observat ce înseamnă să susții un om cu un obiectiv, nu un obiectiv al clientului. Mi-am observat frecvențele de atenție fără să mă judec. Supervizarea este un proces constant la care m-am expus după ce am avut clienți, iar în conversațiile de supervizare cred că am învățat cel mai mult despre mine.

7. Ce sfat le-ai oferi coachilor aflați la început de drum care aspiră să ajungă la nivelul MCC? Cum îi sfătuiești să își mențină perseverența și focusul?

Dacă m-aș întâlni cu mine cea de acum 20 de ani, când m-am aventurat pe drumul unei profesii de care nu auzisem pe vremea când îmi făceam planuri de viață, mi-aș spune vreo 5 lucruri care consider ca sunt inca valabile:

• Lucrează constant la tine pentru că tu ești „instrumentul” în coaching.
• După ce ai făcut o formare în coaching, găsește-ți clienți și practică. Asta te va ajuta să-ți rafinezi stilul și să-ți creezi o semnătură
• Asigură-te că ai un partener de conversație căruia să-i poți povesti cu toată deschiderea despre provocările tale.
• Fii pregătit să respecți împăcat opțiunea clienților pentru un alt coach.
• Nu te aștepta să câștigi bani imediat.

În opinia mea, perseverența și focusul în această profesie se mențin dacă și numai dacă ai drag și compasiune pentru oameni, așa cum sunt ei de diferiți. Dacă motivele pentru care te-ai alăturat acestei profesii sunt legate de nevoia de notorietate, dorința de a te îmbogăți rapid, a face ceva „la modă” etc., atunci mai bine faci altceva.

8. Cum construiești și menții relații autentice bazate pe încredere și empatie în coaching? Cum reușești să echilibrezi empatia cu provocarea necesară pentru schimbare?

În această profesie, clientul își alege coach-ul. Ca atare, se presupune că alegerea clientului ar trebui să fie în rezonanță cu nevoile lui. Clarificarea demersului și asigurarea că ceea ce faci în sesiunea de coaching este în acord cu nevoile de acum ale clientului susțin construirea de relații bazate pe încredere și empatie. În contextele de mentoring individual sau de grup aud adesea întrebarea „Cât de empatic pot fi într-o sesiune de coaching?”. Dar întrebarea este prea generală și conține în ea o evaluare cantitativă care este imposibil de stabilit. Nu există o scară de măsurare a empatiei. Însă, dacă ești atent la omul din fața ta (și nu la cât de multă empatie pui în relație sau la ce tehnică trebuie să folosești acum), vei simți când și cum e cazul să intervii. Acest antrenament al prezenței în relație se face în contexte specifice (mentoring de grup și/sau individual) și face o mare diferență în ceea ce privește încrederea pe care coach-ul o are în propria lui prezență. Ascultarea profundă a interlocutorului, atât de necesară în coaching, reglează cantitatea de intervenții adresate gândirii critice și nevoilor de însoțire sufletească ale acestuia.

9. Cum vezi viitorul profesiei de coaching și ce rol consideri că au MCC-ii în modelarea acestei evoluții, mai ales în contextul standardelor ICF?

Coachingul este o profesie care se dezvoltă exponențial ca număr de practicanți și ca subtilitate a abordărilor la nivel mondial. În cadrul programului de formare pe care-l coordonez am interacționat în ultimii ani cu oameni din alte profesii care se formează în coaching: manageri din industrii variate (îmbucurător, din ce în ce mai mulți!), medici, juriști, jurnaliști și chiar teologi. Înțelegerea mea de perspectivă este că oamenii vor avea nevoie din ce în ce mai mult să asculte și să fie ascultați, să-și antreneze simțul auto-observației și al observării lucide a contextelor de viață și muncă, să se poziționeze favorabil ca Atenție și premize ale percepției pentru a trăi o viață de calitate în diverse sisteme. O formare în coaching, indiferent dacă îți propui să faci din asta o profesie sau nu, îți oferă un fel de „igienă” relațională cu tine însuți și cu cei din jur care te ajută să accepți ce nu poate fi schimbat, să înțelegi ce poate fi schimbat, să faci distincția dintre cele două și să acționezi în folosul propriului sens de viață.

În ceea ce privește nivelul de certificare, fără a minimiza efortul major pe care un MCC îl face ca să ajungă la acest nivel, consider că un coach certificat pe primul nivel (ACC) are deja tot ce-i trebuie ca să ajungă la MCC. Așadar, cred că rolul MCC este același cu cel pe care îl au toți cei care au ales un drum în coaching: să contribuie la dezvoltarea comunității de coachi.

ICF este o organizație care s-a dezvoltat enorm în ultima perioadă: și-a revizuit competențele de certificare, a schimbat și a creat noi standarde de evaluare, a înființat organisme specifice pe domenii specifice. Însă toate acestea se întâmplă cu consultarea constantă a coachilor certificați din toată lumea. Prin urmare, cu toții putem fi implicați.

By Elena Pomană
Manager Proiect al Inițiativei – Interviu cu un Profesionist: Cunoaște-ți Coach-ul!
Asociat Echipa de Evenimente ICF Romania

Punctele de vedere și opiniile exprimate în interviurile cu invitați, prezentate pe acest blog, aparțin autorului și nu reflectă neapărat opiniile și punctele de vedere ale Federației Internaționale de Coaching (ICF). Publicarea interviului aparținând unui invitat pe blogul ICF Romania nu echivalează cu aprobarea sau susținerea din partea ICF Romania a produselor sau serviciilor furnizate de autor.
Cei care doresc să afle mai multe despre autor sau să îl contacteze sunt invitați să o facă prin intermediul retelelor sociale, a paginilor personale sau profesionale din social media sau pe site-urile profesionale ale acestora.