Banca Transilvania, câștigătoare a trofeului Prism Award România, ediția 2023 – 2024

https://coachingfederation.ro/wp-content/uploads/2024/09/BT-Nevenca-Doca_prsim-1.webp

Povestea de succes în dezvoltarea unei culturi de coaching a Băncii Transilvania a fost recent recunoscută prin câștigarea prestigiosului trofeu Prism Award România, un premiu prin care ICF România onorează excelența programelor de coaching în organizații.

 

Atunci când în cadrul Conferinței ICF România din acest an s-a anunțat că locul I și trofeul Prism Award România se acordă Băncii Transilvania, a fost o surpriză totală și o bucurie imensă pentru echipa noastră.

Nevenca Doca, ACC
Director Executiv Senior Resurse Umane, Banca Transilvania

Pentru echipa Băncii Transilvania, acest premiu a venit ca o surpriză plăcută, dar și ca o validare a eforturilor depuse de-a lungul anilor în crearea unui program robust de coaching care a contribuit semnificativ la dezvoltarea abilităților de leadership și management în cadrul organizației.
Am rugat-o pe Nevenca Doca, să ne spună ce stă în spatele unui astfel de succes? Care este un moment bun să începi? Este greu? Ce obiective să urmărești? La ce fel de rezultate poți spera? În rândurile care urmează veți afla răspunsurile la aceste întrebări și la altele, la fel de interesante și cu siguranță utile pentru cei preocupați de coaching și cultură organizațională.

 

Totul a început în 2016, când Banca Transilvania a finalizat prima integrare majoră a unei bănci comerciale, Volksbank România. Această fuziune a adus provocări noi care au generat nevoia dezvoltării unor abilități și competențe diferite, necesare pentru a gestiona complexitatea unei organizații în creștere. În acest context, în 2017 am introdus un program sistematic de coaching dedicat atât managerilor nou promovați sau nou angajați, cât și celor cu senioritate în rol și experiență în organizație, pentru a le oferi un cadru de dezvoltare profesională. Inițial, programul a fost gândit pentru a dezvolta anumite abilități și trăsături mai puțin vizibile dar, discutând cu coach-ii implicați, am înțeles că trebuie să îl poziționăm diferit și am intervenit repede pentru a-l transforma într-un program de dezvoltare generală a abilitaților de management și de leadership. Așa că, de un număr mare de ani programul nostru a impactat zeci de manageri și de echipe.

O mare provocare a acestui program a fost reticența unora dintre colegi de a se angaja deschis și total în această călătorie. Din fericire, numărul lor a fost foarte mic, iar al celor care au simțit direct beneficiile a fost semnificativ mai mare și astfel programul a câștigat rapid reputație devenind aspirațional, mulți manageri dorindu-și să participe și să beneficieze de avantajele coachingului.

Vorbind despre beneficiile identificate de noi odată cu introducerea programului de coaching în Banca Transilvania, trebuie să amintesc de îmbunătățirea competențelor managerilor în gestionarea echipelor și a complexității activității, orientarea spre soluții și performanță, dar și adaptarea mai eficientă la schimbare. De asemenea, un rezultat neașteptat, dar extrem de valoros a fost creșterea engagementului managerilor participanți în program, retenția acestora și mai ales retenția colegilor din echipele lor.

Astăzi putem să vorbim de o cultură de coaching la noi în organizație, vizibilă prin comportamente precum feedback-ul continuu, în care angajații și managerii oferă și primesc feedback constructiv în mod regulat, ascultarea activă și empatică în timpul interacțiunilor și utilizarea întrebărilor deschise pentru a stimula reflecția și găsirea soluțiilor proprii.

Aceste comportamente, integrate la toate nivelurile organizației, nu doar că au consolidat legăturile dintre colegi, dar au creat și un mediu în care învățarea continuă și sprijinul reciproc în atingerea obiectivelor și depășirea obstacolelor sunt priorități constante. Angajații raportează schimbări pozitive asupra mediului de lucru și a relațiilor interpersonale iar rezultatele business-ului confirmă îmbunătățiri în performanță, satisfacția clienților și inovație. Impactul unei culturi de coaching de succes dintr-o organizație se reflectă în sondajele de satisfacție, retenția angajaților, performanța individuală și de echipă și, feedback-ul clienților.

Știm că pentru a menține această cultură de coaching pot fi utile oferirea de programe de formare continuă pentru dezvoltarea competențelor de coaching, integrarea feedback-ului ca parte integrantă a proceselor zilnice, recunoașterea și recompensarea comportamentelor care susțin cultura de coaching și nu în ultimul rând, managerii trebuie să fie modele de comportament și să susțină activ procesul de coaching.

Da, au fost și câteva învățăminte importante pe care le-am desprins din toată această experiență și pe care le voi enumera: rolul crucial al implicării leadership-ului, esențial pentru integrarea coachingului ca parte din ADN-ul organizației; comunicarea deschisă și transparența este cheia pentru înțelegerea și adoptarea coachingului; flexibilitatea și adaptarea – esențiale pentru integrarea coachingului în diverse contexte și echipe; construirea unei culturi de coaching este un proces continuu, nu un eveniment singular; formarea continuă și dezvoltarea competențelor în rândul managerilor sunt fundamentale pentru menținerea culturii constructive.

Recomandări pentru organizațiile care vor să înceapă un astfel de proiect și să integreze coachingul că parte din cultură? Fiecare companie are o cultură și un context unic, însă câteva recomandări pot fi utile:

    • Asigurați-vă că liderii organizației sunt dedicați și implicați în proces;
    • Stabiliți obiective clare și măsurabile pentru inițiativa de coaching;
    • Oferiți formare adecvată pentru toți angajații, nu doar pentru manageri;
    • Încurajați un mediu de lucru deschis și sigur, unde angajații se simt confortabili să își exprime opiniile și să solicite ajutor;
    • Monitorizați progresul și fiți pregătiți să ajustați strategia pe baza feedback-ului și rezultatelor obținute;
    • Recunoașteți eforturile și succesele pentru a motiva și inspira continuarea practicilor de coaching.

Experiența noastră în derularea acestui program și rezultatele care au venit ne-au încurajat să continuăm Cu atât mai mult acum, după această recunoaștere prestigioasă din partea ICF România prin trofeul Prism Award, avem convingerea că este o investiție inspirată, în performanță și în viitor.

Aceasta este povestea echipei Băncii Transilvania, care a transformat provocările în oportunități și a consolidat o cultură de leadership care inspiră și motivează. Speram că toți cei care erau nehotărâți dacă să adopte coachingul și programele asimilate ca parte din ADN-ul organizației lor, au văzut nu doar că se poate, ci și că beneficiile vor justifica toate eforturile. Iar pe cei care deja au implementat și își susțin leadershipul organizatinal prin programe de coaching, îi invitam să ne împărtășească poveștile lor și să aplice în Programul Prism Award România!

Previous Post
Newer Post