SHORT BIO
Elena Hartup este Leadership Coach, Trainer & Facilitator, ICF Professional Certified Coach și, din aprilie 2025, Director de Operațiuni Digitale în cadrul ICF România. În acest rol, vine cu peste 10 ani de experiență în management în domeniul IT și peste 750 de ore de practică de coaching, desfășurate pe parcursul a mai bine de un deceniu.
În activitatea sa profesională actuală, lucrează cu lideri pe care îi sprijină să își găsească echilibrul interior necesar pentru a conduce eficient, a planifica strategic, a crea medii de lucru în care ei și echipele lor să prospere, să navigheze prin schimbare și, în același timp, să mențină un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală – esențial pentru eficiența pe termen lung.
De asemenea, Elena asistă echipe în a-și descoperi acea sinergie care le permite membrilor să se influențeze reciproc în mod pozitiv și să performeze la niveluri pe care nu le-ar putea atinge individual, în afara echipei.
1. Ai început în IT și ai condus echipe tehnice, iar azi ești Director de Operațiuni în ICF România. Ce ai păstrat din vechiul tău rol și ce ai fost nevoită să lași în urmă pentru a deveni cine ești acum?
Da, într-adevăr, am lucrat în IT și am condus echipe tehnice. Acum sunt coach, facilitator și trainer de leadership. Deși pare o schimbare la 180 de grade, abilitățile în lucrul cu oamenii și plăcerea de a interacționa și de a susține echipe sunt, de fapt, baza de la care a pornit noua mea carieră. Am fost nevoită să las în urmă nevoia de control și perfecționismul – sau cel puțin o parte din ele – clar, nu sunt compatibile cu antreprenoriatul.
2. Cum ai descoperit coachingul în viața ta profesională și ce ai simțit că aduce în plus față de rigoarea, eficiența și logica din sistemele în care ai lucrat anterior?
Am descoperit coaching-ul în perioada în care am lucrat ca lider în organizație. Mi-a plăcut faptul că era simplu și foarte uman. Nu inventa ceva nou și revoluționar, nu promitea miracole, ci era o practică folosită de când lumea, pe care am redescoperit-o în lumea “civilizată”. Cred cu tărie că, așa cum avem grijă de fizicul nostru, avem nevoie să acordăm aceeași atenție și psihicului, iar coaching-ul este, pentru mine, metoda cea mai potrivită: ușor, firesc, dar în același timp foarte eficient.
3. Ce parte din tine ți-ai dori să fie văzută mai des, chiar dacă nu e trecută în profilul tău profesional?
Aș zice profunzimea, capacitatea de a vedea situațiile și oamenii dincolo de aparențe. Este o calitate greu de cuantificat și demonstrat în cifre, dar o simțim atunci când o întâlnim. M-a ajutat mult și mă ajută în continuare în deciziile pe care le iau, atât personal, cât și profesional.
4. În ICF România ai un rol „nevăzut” la prima vedere, dar esențial pentru ca lucrurile să meargă. Care este firul invizibil pe care îl ții în mână și fără de care comunitatea n-ar avea același echilibru?
Este interesant că îmi pui această întrebare, pentru că am senzația că mai toată viața am avut roluri esențiale, dar oarecum invizibile, „în spatele cortinei”. Abia când am plecat din acele roluri am primit recunoaștere pentru ce am făcut și pentru prezența mea acolo. Am reflectat asupra acestui subiect și cred că motivul este felul meu de a mă implica și a face lucrurile fără prea mult zgomot și fără tam-tam, ca o normalitate. Cum este totul pe repede înainte în lumea în care trăim, ce pare normal este invizibil.
Cât despre rolul meu în ICF România, eu îl văd ca un suport pentru membri și pentru ceilalți voluntari. Avem o vorbă în ICF România: când ceva nu merge, dă mail la operations – ceea ce spune multe despre așteptările pe care ceilalți voluntari le au de la noi și pe care le-am și onorat până acum.
5. Care a fost un moment recent în care te-ai simțit profund văzută – nu pentru ce faci, ci pentru cum ești?
Simt în fiecare zi că oamenii apropiați mă văd și mă apreciază cu adevărat pentru ceea ce sunt și nu pentru ce fac. Le sunt foarte recunoscătoare pentru asta.
Însă, o întâmplare recentă care m-a surprins din acest punct de vedere a fost întâlnirea de 25 de ani de la terminarea liceului. M-a încântat faptul că focusul nu a fost deloc pe ce am realizat fiecare în ultimii 25 de ani, ci pe cine suntem noi ca persoane acum. A fost despre reconectare și m-am simțit văzută și apreciată pentru cine sunt, și deloc evaluată pentru ceea ce am făcut. Nici nu am știut până acum ce oameni faini sunt foștii mei colegi de liceu.
6. Ce faci când simți că te-ai pierdut pe drum? Ai un gest, un loc, un gând la care revii ca să te regăsești?
Pe mine m-a prins filosofia lui Shirzad Chamine, Positive Intelligence, încă de când am citit prima oară cartea, acum mai bine de 10 ani. Am practicat sporadic exercițiile lui ani de-a rândul, dar au devenit o practică curentă acum 2 ani, când am participat la bursa pentru coachi 100x. Am aplicația PQ pe telefon și le practic și acum cu regularitate, tocmai ca să mă pierd mai rar pe drum. Când totuși mi se întâmplă, exercițiile din PQ Gym, 15 minute petrecute în liniște și solitudine sau, dacă e ceva grav, coaching-ul din poziția de client mă ajută să-mi regăsesc echilibrul.
7. Într-o lume în care digitalul tinde să sufoce umanul, cum reușești să menții vie umanitatea din procese, chiar și atunci când gestionezi platforme, proiecte, deadline-uri?
Platformele, proiectele, deadline-urile – tot ce facem, până la urmă, se face cu oameni. Nimeni nu a reușit nimic de unul singur, iar pentru mine aceasta este piatra de temelie în tot ce demarez. Felul cum comunicăm în echipă, cum ne comportăm unii față de ceilalți, ce este acceptat sau nu în grupul din care facem parte, cum mă comport eu ca lider – toate acestea fac diferența între succesul sau eșecul a ceea ce întreprindem. De aceea, acord o mare importanță (timp și energie) părții umane în tot ce fac și am grijă ca și colegii mei să simtă acest lucru.
8. Ai un rol central în organizarea internă a ICF România. Cum vezi tu reflecția valorilor de diversitate și incluziune în lucrurile concrete – în felul în care comunicăm, ne întâlnim, luăm decizii?
Pentru mine, diversitatea și incluziunea se referă la atitudinea pe care o avem față de toți oamenii care „nu sunt ca noi”. Și aici intră nu doar vârsta, rasa, orientarea sexuală etc., ci orice comportament diferit de al meu, chiar dacă vine de la persoane din același grup social. Diversitatea într-un grup poate crea conflict, dar conflictul, odată gestionat, este creator de progres. Pentru mine, în situațiile conflictuale este esențială compasiunea și recunoașterea faptului că suntem toți oameni – cu experiențe diferite, cu abilități și calități diferite. Din punctul meu de vedere, cu cât este mai divers un grup, cu atât mai bune sunt deciziile pe care le ia. Diferențele de opinie sunt puncte forte și nu slăbiciuni ale grupului.
Echipa de voluntari ICF România este cel mai divers grup din care eu am făcut parte până acum. Poate că nu este totul perfect și mai avem de lucrat la valorile de diversitate și incluziune, așa cum le văd eu, dar cu siguranță suntem pe drumul cel bun.
9. Ce parte din munca ta ți-e greu să explici altora? Și totuși, știi că fără ea n-ar funcționa nimic.
Aș putea să rezum răspunsul la această întrebare în ceea ce Simon Sinek spune că este testul pentru un bun lider: „Dacă întrebi pe cineva cum i-a decurs ziua, chiar te interesează răspunsul.” Felul cum eu mă poziționez într-o situație, cum comunic cu fiecare persoană cu care interacționez într-un proiect, cum co-creez relația cu ea la fiecare întâlnire – poate transforma acel om într-un colaborator pe care mă pot baza sau, din contră, într-unul de la care învăț să trasez limite. Aceasta este, aș putea spune, rețeta succesului pentru mine. Poate că rețetă e mult spus, pentru că nu garantează succesul, dar cu siguranță îi crește substanțial șansele.
10.Dacă ai pune într-un rucsac tot ce ți-a fost de folos în acest rol – ce ai pune înăuntru? Și ce ai lăsa în afară, fără regrete?
În rolul de Director de Operațiuni în ICF România, cât și în cel de voluntar, mi-au fost de folos dorința continuă de a învăța și de a experimenta lucruri noi, compasiunea, reziliența și abilitățile de lider, așa cum le-am descris mai sus. Aș lăsa în afară așteptările pe care le-am avut legat de cum ar trebui să meargă lucrurile. Așteptările nu ne ajută deloc – creează doar frustrări atunci când nu sunt satisfăcute. Viața nu ne este datoare cu nimic.
By Elena Pomană
Manager Proiect al Inițiativei – Interviu cu un Profesionist: Cunoaște-ți Coach-ul!
Asociat Echipa de Evenimente ICF Romania
Punctele de vedere și opiniile exprimate în interviurile cu invitați, prezentate pe acest blog, aparțin autorului și nu reflectă neapărat opiniile și punctele de vedere ale Federației Internaționale de Coaching (ICF). Publicarea interviului aparținând unui invitat pe blogul ICF Romania nu echivalează cu aprobarea sau susținerea din partea ICF Romania a produselor sau serviciilor furnizate de autor.
Cei care doresc să afle mai multe despre autor sau să îl contacteze sunt invitați să o facă prin intermediul retelelor sociale, a paginilor personale sau profesionale din social media sau pe site-urile profesionale ale acestora.