SHORT BIO
Tina Iordan este Master Certified Coach (MCC – ICF), cea mai înaltă acreditare la nivel internațional în coaching profesional. Misiunea sa este de a însoți liderii de top și organizațiile în momente de inflexiune strategică, acolo unde deciziile critice definesc atât prezentul, cât și moștenirea viitoare.
Cu peste un deceniu de experiență în lucrul cu CEO, consilii de administrație și echipe executive din multinaționale, corporații cu creștere accelerată și start-up-uri, Tina Iordan a dezvoltat o abordare proprie: Ingineria Deciziei. Aceasta combină rigoarea gândirii filosofice cu cadre strategice de impact, pentru a reduce incertitudinea în contexte de risc și transformare.
1. Cum te-a schimbat cu adevărat parcursul către MCC – nu doar ca nivel de certificare, ci ca om și ca profesionist? Unde ai simțit transformarea cel mai profund?
Pentru mine, parcursul către MCC nu a fost doar o acumulare de instrumente și acreditări, ci mai ales un proces de rafinare interioară. Am început acest drum în 2011, cu mult entuziasm și cu dorința sinceră de a contribui la schimbarea oamenilor. Privind în urmă, îmi dau seama că acea motivație venea și dintr-o poziționare subtilă de putere: ideea că pot influența decisiv procesul celuilalt. Cu timpul, am înțeles că această poziționare era limitativă. Maturitatea în coaching nu vine din capacitatea de a conduce transformarea clientului, ci din capacitatea de a-i respecta procesul.
Transformarea cea mai profundă s-a produs în relația mea cu controlul și cu tăcerea. La început, simțeam nevoia să conduc conversația, să ajungem rapid la claritate și, ideal, la un plan de acțiune în fiecare sesiune. Astăzi, înțeleg că adevărata claritate și, uneori, adevărata acțiune nu apar din presiune, ci din spațiul de reflecție și din respectul pentru ritmul fiecărui client. Ca profesionist, am trecut de la intervenție la prezență. Ca om, am devenit mult mai atentă la propriile mele mecanisme subtile în relația cu clientul: nevoia de eficiență, dorința de a accelera procesul, tendința de a oferi sens înainte ca celălalt să-l descopere singur.
Pentru mine, MCC nu este un punct de sosire. Este o disciplină interioară continuă: aceea de a rămâne prezentă, lucidă și responsabilă în relația cu libertatea celuilalt.
2. Există o parte din tine care nu apare în biografie sau în titulaturi, dar care îți modelează decisiv prezența în sesiuni? Cum se simte ea în relația cu clienții?
Există, într-adevăr, o parte din mine care nu apare în biografie sau în titulaturi, dar care îmi modelează decisiv prezența în sesiuni. Este o combinație între trei dimensiuni ale vieții mele: filosoful, antreprenorul și omul care a ales să rămână implicat în comunitate.
Pe de o parte, există partea mea de businesswoman. Înainte de a fi coach, am trăit ani în care responsabilitatea deciziei era reală, nu teoretică. Am lucrat în contexte în care oamenii din jurul meu aveau roluri cu responsabilitate mare, iar deciziile nu puteau fi amânate sau împărțite cu prea mulți. Acea experiență mi-a oferit ceva ce nu se poate învăța doar din cărți: înțelegerea singurătății liderului. Știu ce înseamnă momentul în care trebuie să alegi singur, să îți asumi consecințele și să continui înainte. În sesiuni, această experiență aduce liniște. Nu dramatizez complexitatea deciziilor și nici nu simplific responsabilitatea pe care o poartă un lider.
A doua dimensiune este partea mea de filosof. Studiile mele universitare în filosofie mi-au format rigoarea gândirii și un mod particular de a asculta. Filosofia te învață că fiecare afirmație ascunde o premisă, fiecare decizie se sprijină pe o concepție despre lume, iar fiecare obiectiv spune ceva despre identitatea celui care îl formulează. De aceea, în coaching nu mă interesează doar ce vrea clientul să obțină, ci și modul în care își construiește sensul. Ce convingeri îi organizează deciziile. Ce presupuneri despre sine și despre lume îi limitează sau îi deschid posibilitățile. Clienții nu simt că sunt analizați, dar simt că sunt gândiți. Simt că întrebările nu sunt superficiale. Că atunci când explorăm un obiectiv, nu mă opresc la strategie sau plan de acțiune, ci merg către nivelul convingerilor și al identității. Uneori întreb: „cine devii dacă obții asta?” Alteori: „ce parte din tine se opune în tăcere?” Partea mea de filosof aduce profunzime, dar și rigoare. Nu romantizez procesul și nu idealizez vulnerabilitatea. Caut coerența dintre valori, decizii și comportamente. Caut adevărul interior al clientului, chiar și atunci când este incomod.
A treia dimensiune, mai puțin vizibilă în biografii, este implicarea mea constantă în proiecte de voluntariat. De-a lungul timpului, am lucrat cu studenți, cu școli și cu inițiative care sprijină inserția profesională a oamenilor aflați la început de drum sau în momente de tranziție. Aceste experiențe mă țin conectată la realitatea umană dincolo de mediul executiv. Toate aceste dimensiuni: antreprenoriatul, filosofia și implicarea socială se întâlnesc în felul în care sunt prezentă în sesiuni. Ele creează un spațiu în care rigoarea gândirii se întâlnește cu experiența reală de viață și cu respectul profund pentru devenirea celuilalt. În acest spațiu, oamenii nu doar își clarifică obiectivele, ci își înțeleg mai bine propria poziționare în lume.
3. Privind în urmă la mentorat și supervizare, a existat un moment în care ai realizat că nu evoluezi doar tehnic, ci la nivel de conștiință profesională? Ce l-a făcut diferit?
Da. Momentul apare atunci când feedbackul nu mai este despre ce faci, ci despre cine ești în sesiune.
În mentorat, au existat momente în care mi s-a reflectat nu tehnica, ci prezența mea: unde intervin prea devreme, unde formulez o ipoteză prea rapid, unde emit o judecată imprudentă sau unde evit să pun o întrebare importantă pentru că, în mod inconștient, cred că adevărul este deja la mine. Alteori, mi s-a arătat cum dorința de eficiență, foarte prezentă la mulți dintre noi, poate reduce spațiul de reflecție al clientului. Acolo am înțeles că evoluția reală în coaching nu vine din acumularea de instrumente, ci din maturizarea conștiinței profesionale. Din capacitatea de a te observa pe tine în proces, de a-ți vedea propriile presupuneri și de a rămâne responsabil pentru impactul prezenței tale în sesiune.
4. Pentru un coach care aspiră la MCC, ce este cu adevărat esențial de cultivat pe termen lung? Și dacă te-ai putea întoarce la începuturile tale, ce ți-ai spune?
Aș spune două lucruri: răbdare și reflecție continuă.
Coachingul este o profesie care se maturizează foarte lent. Nu se construiește doar prin formare, ci prin experiență reală: prin întâlnirea cu clienții, prin lucrul cu echipe, prin mentorat, prin supervizare și, mai ales, prin capacitatea de a te observa pe tine în relația cu clientul sau cu sistemul în care lucrezi. Este un proces de învățare care se întâmplă în timp și care cere disciplină interioară.
Dacă m-aș întoarce la începuturile mele, mi-aș spune să nu confund performanța cu profunzimea și să am mai multă încredere în tăcere, în client și în procesul intern, adesea invizibil, care se desfășoară în interiorul lui. Pentru că multe dintre transformările reale nu apar imediat în conversație, ci se maturizează în spațiul de reflecție pe care îl creează sesiunea.
5. Când un om intră pentru prima dată într-o sesiune cu tine, ce ar fi important să știe despre felul în care lucrezi și despre tipul de spațiu pe care îl creezi?
Când un om intră pentru prima dată într-o sesiune cu mine, cred că este important să știe că intră într-un spațiu de responsabilitate matură.
Rolul meu este să creez un cadru sigur, etic și profesionist în care procesul de reflecție să poată avea loc în mod autentic. Aduc în sesiune toată experiența mea, instrumentele profesionale și prezența necesară pentru a susține conversația. În același timp, responsabilitatea deciziilor și a rezultatelor rămâne, în mod legitim, la client. Coachingul nu este un spațiu în care cineva îți spune ce să faci, ci unul în care îți clarifici mai profund propriile alegeri. Nu ofer soluții și nu preiau deciziile clientului. Creez un cadru clar și etic în care oamenii pot gândi mai profund decât o fac de obicei și își pot extinde perspectiva asupra situațiilor cu care se confruntă.
Formarea mea filosofică influențează mult felul în care lucrez. Filosofia ne amintește că întrebările bine puse sunt adesea mai valoroase decât răspunsurile rapide. Socrate spunea că rolul său nu era să ofere adevăruri, ci să ajute oamenii să le descopere singuri prin dialog. Într-un sens similar, coachingul devine un spațiu de maieutică modernă: un loc în care claritatea apare prin reflecție, nu prin prescripție. De aceea lucrez mult la nivelul convingerilor, al identității și al coerenței dintre ceea ce spunem că vrem și ceea ce suntem dispuși să devenim pentru a obține acel lucru. Uneori oamenii vin cu obiective foarte concrete, dar pe parcurs descoperă că întrebarea reală este mai profundă: cine aleg să fiu în raport cu această situație?
Spațiul pe care îl creez este sigur, dar și exigent. Sigur pentru că este construit pe confidențialitate, respect și absența judecății. Exigent pentru că dezvoltarea reală apare atunci când suntem dispuși să ne confruntăm cu propriile incongruențe. În cele din urmă, coachingul este o conversație despre adevăr, adevărul interior al fiecărui client. Iar, când acest adevăr începe să se clarifice, oamenii simt nu doar că au găsit o soluție, ci că sunt văzuți, înțeleși și recunoscuți în propriul lor proces de devenire.
6. În rolul tău de Consultant de etică în cadrul ICF România, cum gestionezi situațiile în care principiile întâlnesc realitatea din teren și apar interpretări diferite ale Codului de Etică?
Etica profesională nu este doar aplicarea mecanică a unor reguli, ci o formă de discernământ cultivat în timp și filtrat prin valorile profesiei. Codul de Etică al ICF oferă un cadru foarte clar, dar viața profesională aduce adesea situații nuanțate, în care contextul contează. În astfel de momente, încerc să revin la întrebările fundamentale care stau la baza profesiei noastre: ce protejăm aici: clientul, relația de coaching sau integritatea profesiei?
De cele mai multe ori, claritatea apare atunci când analizăm două dimensiuni esențiale: intenția și impactul. Intenția ne spune ce a dorit profesionistul să facă, iar impactul ne arată efectul real asupra clientului și asupra relației de coaching. Codul de Etică al ICF vorbește mult despre responsabilitate, transparență și respect pentru autonomia clientului. Din această perspectivă, rolul nostru nu este să „avem dreptate”, ci să protejăm încrederea care face posibilă această profesie. Fără această încredere, coachingul nu poate exista.
7. În acest moment al parcursului tău, ce direcții sau inițiative simți că îți cer cel mai mult energia? Există un proiect în care pui nu doar competență, ci și sens personal?
În acest moment, mă preocupă tot mai mult intersecția dintre coaching executiv, etică și transformările aduse de tehnologie.
Executivii cu care lucrăm trăiesc deja într-un context în care inteligența artificială, viteza deciziilor și presiunea sistemelor globale schimbă profund modul în care gândesc și conduc organizațiile. În acest context, coachingul nu mai este doar despre performanță individuală, ci despre maturitate decizională și claritate etică.
Mă interesează în mod special cum putem integra aceste noi tehnologii într-un mod responsabil în procesele de dezvoltare. Nu pentru a înlocui relația umană din coaching, ci pentru a înțelege cum influențează ele gândirea liderilor și procesele lor de decizie.
Mă motivează ideea de a contribui la dezvoltarea coachingului executiv la nivel internațional, lucrând cu lideri din contexte culturale diferite și explorând modul în care leadershipul, etica și tehnologia se întâlnesc într-o lume din ce în ce mai interconectată.
Pentru mine, aceasta nu este doar o direcție profesională, ci și una de sens: aceea de a susține lideri care iau decizii cu impact real asupra oamenilor și sistemelor în care trăim.
8. Dacă ar fi să lași un singur reper interior unui coach aflat la început de drum, într-o profesie care cere profunzime și răbdare, care ar fi acela?
Să nu uite niciodată că lucrează cu libertatea celuilalt.
Coachingul nu este despre a modela oameni și nici despre a-i salva. Nu este despre a proiecta asupra clientului propriile noastre răspunsuri sau propriile noastre credințe. Este despre a crea un spațiu în care oamenii își pot asuma propriile decizii și propria devenire.
Respectul pentru autonomia clientului este, în fond, fundamentul etic al profesiei noastre. Atunci când păstrăm acest reper interior, relația de coaching rămâne un spațiu de responsabilitate, claritate și creștere autentică. Iar restul, tehnicile, modelele, experiența, se construiesc în timp.
Prețuiesc timpul acordat!
By Elena Pomana
Manager Proiect
Interviu cu un Profesionist: Cunoaște-ți Coach-ul!
Asociat Echipa de Evenimente ICF România
Punctele de vedere și opiniile exprimate în interviurile cu invitați, prezentate pe acest blog, aparțin autorului și nu reflectă neapărat opiniile și punctele de vedere ale Federației Internaționale de Coaching (ICF). Publicarea interviului aparținând unui invitat pe blogul ICF Romania nu echivalează cu aprobarea sau susținerea din partea ICF Romania a produselor sau serviciilor furnizate de autor.
Cei care doresc să afle mai multe despre autor sau să îl contacteze sunt invitați să o facă prin intermediul retelelor sociale, a paginilor personale sau profesionale din social media sau pe site-urile profesionale ale acestora.