În ultimul timp ascult în conversațiile de supervizare formulări de tipul:
- Nu sunt suficient de pregătit să fac coaching.
- „Toată lumea pare să știe mai mult decât mine”
- „Doar norocul m-a ajutat să fiu aici”
- „Laudele mă fac să mă simt incomod”
- „Am reușit să ajung aici doar datorită lui X”
- „Am dubii că știu ce fac”
- „Oricine altcineva ar fi făcut-o mai bine decât mine”
Care conduc dialogul invariabil spre auto-evaluarea: „Cred că sufar de sindromul impostorului”
Sindromul impostorului a început să fie raportat și investigat în anii ’70. Termenul însusi a fost introdus în literatură într-un articol publicat în 1978 de psihologii Pauline Clance și Suzanne Imes. Aceste două cercetătoare au explorat experiențele de autodevalorizare și îndoială de sine ale unor femei de succes și au denumit acest fenomen „sindromul impostorului”. Observațiile lor au fost adunate într-un articol intitulat „The Impostor Phenomenon in High Achieving Women: Dynamics and Therapeutic Intervention”, publicat în revista „Psychotherapy: Theory, Research and Practice”. Dacă ne uităm la anii ’70, au făcut parte din mișcarea feministă și au adus în prim plan probleme legate de egalitatea de gen. Acest context social a contribuit la identificarea și discuția despre sindromul impostorului, mai ales în cazul femeilor care au obținut succese profesionale și academice semnificative, dar se simțeau nesigure în privința propriilor merite. Pe de altă parte, în aceeași perioadă au apărut mai multe preocupări legate de modul în care sistemele sociale și tehnologice influențează comportamentele individului. Chiar dacă inițial a fost observat mai ales în rândul femeilor, și bărbații experimentează aceste sentimente de îndoială de sine și autodevalorizare, dar există o reticență mai mare în a discuta despre aceste sentimente, datorită contextelor sociale și culturale legate de masculinitate și încredere în sine.
Poziționarea diminuantă am întâlnit-o atât la persoanele care sunt considerate profesioniști în coaching, cât și la cele care sunt la început de drum. Nu este legată exclusiv de nivelul de expertiză sau de succesul profesional. În cazul profesioniștilor experimentați, sindromul impostorului poate apărea atunci când cerințele sau așteptările cresc, iar presiunea pe care și-o iau de a fi „cel mai vizibil coach” sau de a avea „cele mai multe contracte” se intensifică. De asemenea, sindromul impostorului poate afecta și coachii la început de drum care se compară cu cei mai experimentați sau se tem că nu sunt la nivelul celor mai vechi în breaslă.
Ceea ce am observat adesea în conversațiile de supervizare este că sindromul impostorului este o interfață acceptabilă de exprimare a unei nevoi profunde care nu se împlinește pe cât de repede își dorește coach-ul sau în modul în care și-o imaginează întâmplându-se. Intr-o lume in care narcisismul a devenit pandemic, puternic sprijinit in „social media”, sindromul impostorului echilibrează abordări cu potențial de manifestare excesivă și creează premisele unor conștientizări profunde.
Dacă sindromul impostorului este prezent în viața ta, poate că e cazul să te întrebi:
– Care este nevoia mea profundă acum care mă face să mă pun în inferioritate?
– Ce îmi propun să fac constant și consecvent ca să o împlinesc?
Despre autor
Monica GRIGORIU
– MCC
Monica este un observator atent al modului în care sistemele influențează și modelează comportamentul uman. Este dedicată să susțină oamenii să înțeleagă că poziționarea în interacțiuni este simultan parte din problema și parte din soluție și că transformările mari în viață încep cu schimbări mici de înțelegere.
Punctele de vedere și opiniile exprimate în articolele invitaților, prezentate pe acest blog, aparțin autorului și nu reflectă neapărat opiniile și punctele de vedere ale Federației Internaționale de Coaching (ICF). Publicarea unui articol aparținând unui invitat pe blogul ICF Romania nu echivalează cu aprobarea sau susținerea din partea ICF Romania a produselor sau serviciilor furnizate de autor.
Cei care doresc să afle mai multe despre autor sau să îl contacteze sunt invitați să o facă prin intermediul retelelor sociale, a paginilor personale sau profesionale din social media sau pe site-urile profesionale ale acestora.
